Diabet de la 14 ani

Am descoperit ca am diabet acum 6 ani, intr-o vara. Nu-mi trecea mie prin cap asa ceva, dar parintii mei isi tot puneau semne de intrebare.

De ceva vreme devenisem foarte insetat, la propriu, ajungand sa beau si cate un bidon de apa (5 litri) in fiecare zi. Bei un pahar, ai impresia ca ti-a potolit setea, dar pana sa treaca 10 minute te apuca iar. Din cauza asta mergeam la toaleta de cateva zeci de ori pe zi.

Dupa cum am spus, era vara, deci ma gandeam ca e vorba de caldura si ca, probabil, e o reactie normala a corpului, desi nu mi se mai intamplase. La distanta vedeam in ceata, neclar, la aproximativ 5 metri in fata, ca sa aproximez. Iarasi interpretasem ca e alt motiv.
Stateam destul de mult calare pe calculator in fiecare zi, crezand astfel ca poate e din cauza asta. Asteptam sa treaca de la sine, cum ar fi facut orice pusti de 14 ani, probabil.

Noaptea ma trezeam din somn cu carcel in talpa. Ma trezea durerea. Si intotdeauna in talpa, niciodata in alta zona a piciorului, sau chiar a corpului. Acest lucru nici nu incercasem sa mi-l explic, il luasem ca atare. Poate dormeam cu piciorul stramb, cine stie?

De asemenea, slabisem in jur de 10 kg. Bineinteles, privindu-ma zilnic in oglinda, dimineata si seara, nu bagasem de seama. Kilogramele dispareau treptat si discret.

Persoana care a facut o parte dintre legaturi a fost mama.

Faptul ca disparea cate un bideon de apa in fiecare zi era straniu. Asa ca intr-o zi, mai delicat sau mai direct, a incercat sa-mi explice ca ar trebuie sa fac niste analize, ca am simptome de diabet. Cu “doamne fereste”, intotdeauna!

Eu cand auzeam de diabet, nu puteam sa iau in serios, mi se parea abstract. Si uite asa, intr-o zi, s-a hotarat mama sa mergem la analize.

De dimineata m-am trezit perfect in regula, in Slanic Prahova, in vacanta, iar la pranz eram in Institutul Paulescu, cu glucometrul in fata care afisa valoarea 475 si doctorul explicandu-mi ca viata mea se va schimba din ziua aia.

Am stat 10 zile internat in spital, timp in care am invatat despre diabet, m-am adaptat, mi-am revenit din punct de vedere fizic, punand toate cele 10 kg la loc. Cel mai important, am inteles ca insulina nu va fi tocmai dusmanul meu, si ca acele penurilor de insulina sunt mai mult simbolice. Cand am iesit din spital, cunosteam toate valorile nutritionale posibile ale fiecarui aliment in parte. Acceptasem ca diabetul nu este o boala, ci un stil de viata sanatos.