Transplantul de pancreas

Una dintre sperantele celor bolnavi de diabet de tip 1 este transplantul de pancreas, operatie care, teoretic, ar putea furniza organismului celule beta sanatoase, producatoare de insulina. Astfel, ar fi indepartata necesitatea injectiilor cu insulina, iar sansele la o viata mai sanatoasa si normala ar creste substantial. 

Transplantul are rolul de a introduce in organism celule producatoare de insulina, prin: 

• implantarea unui pancreas sanatos,

• injectarea de insule pancreatice, ce contin celule beta, care secreta insulina,

• injectarea de celule stem, ce se vor transforma in celule beta, secretoare de insulina.

Un transplant de pancreas este o interventie chirurgicala, prin care se ia un pancreas sanatos de la un donator. Primitorul este un pacient al carui pancreas nu mai functioneaza bine, de obicei, din cauza diabetului zaharat sever.

Dar severitatea diabetului de tip 1 este adesea asociata cu problemele renale cronice. Ca urmare, o persoana care are nevoie de un transplant de pancreas ar putea avea nevoie si de un transplant de rinichi.

Exista trei tipuri de operatii de transplant de pancreas:

• Combinatia de transplat de rinichi si pancreas. Un pancreas si un rinichi sanatos sunt transplantate in timpul aceleiasi operatii. De regula, acestea sunt cele mai dese cazuri, deoarece se aproba acest transplant pentru persoanele care au probleme cu rinichii in faza terminala.

• "Pancreas dupa rinichi", situatie in care pancreasul este transplantat la o perioada de timp dupa ce a fost transplantat un rinichi.

• Doar transplant de pancreas, pentru pacientii cu rinichii inca in stare de functionare.

Cine poate fi candidat pentru un transplant de pancreas?

Persoanele care doresc un transplant de pancreas sunt evaluate de o echipa de specialisti pentru a li se aproba operatia. De obicei, doar persoanele cu diabet zaharat sever de tip 1 sau cu diabet cu debut juvenil sunt luate in considerare. In cazul in care esti considerat un candidat bun la transplantul de pancreas, vei fi plasat pe o lista de asteptare pana la aparitia unui donator compatibil. 

Echipa de evaluare ia in considerare multi factori, printre care starea de sanatate generala si daca esti apt de interventii chirugicale majore.  Transplanturile de pancreas nu sunt efectuate pe oameni cu anumite afectiuni, printre care:

• Unele tipuri de cancer netratabile, inclusive cancerul de pancreas 

• Infectiile care nu pot fi complet tratate sau vindecate, cum ar fi tuberculoza

• Problemele cu inima, plamanii sau problemele hepatice severe 

• Complicatii ale diabetului, care ar face ca operatiunea sa fie prea riscanta

Ce se intampla in timpul unui transplant de pancreas?

Daca esti unul dintre primitorii unui pancreas, in timpul operatiei ti se poate implanta un pancreas prelevat de la un donator aflat in moarte cerebrala, un pancreas artificial care contine celule beta (si acestea prelevate tot de la un pancreas sanatos) sau o bucata de pancreas de la un donator viu.

Daca obtii un pancreas de la un donor in moarte cerebrala, pancreasul trebuie transplantat in doar cateva ore dupa indepartarea lui de la donator. O echipa de chirurgi si anestezisti efectueaza o operatie de indepartare a pancreasului de la donator intr-un mediu ultra-steril, dar de fata pot fi si echipe chirurgicale suplimentare care vor preleva alte organe, cum ar fi rinichii.

In timpul operatiei, pancreasul primitorului nu este indepartat, deoarece acesta este un organ vital, asadar pancreasul „nouˮ iti este implantat adiacent. 

Viata in urma unui transplant de pancreas 

Dupa operatie de transplant de pancreas, sunt prescrise medicamente imunosupresoare, pentru a preveni ca sistemul imunitar al destinatarului sa respinga noul organ. O persoana care are in vedere un transplant trebuie sa fie dispusa sa ia medicamente imunosupresoare pentru toata viata. De asemenea, candidatul la transplant trebuie sa fie dispus sa ramana sub urmarire medicala pe tot parcursul vietii.

Pronosticul supravieturirii transplantului de pancreas este foarte bun (95% in primul an de la operatie), dar deocamdata aceste transplanturi nu au indeplinit toate sperantele pacientilor, din mai multe cauze:

• problema donatorilor compatibili (potriviti)

• sistemul imunitar al primitorului, care respinge noul organ (rejectul), daca nu se iau medicamente imunosupresoare. Insa mediamentele imunosupresoare cresc riscul infectiilor si al cancerului.

• riscul de tromboza, pancreatita, infectii imediat dupa operatie

• controversele medicale asupra tehnicii abordate in interventie. Inca se discuta probleme legate de drenajul venos sau drenajul secretiilor exocrine.


Surse: webmd.com, mayoclinic.org

Inapoi la categorie

Citeste si
Ce este si cum functioneaza pompa de insulina
Cum se face injectia cu insulina
Ce trebuie sa stii despre insulina
Preventie si tratament pentru diabet zaharat de tip 1