Ce este neuropatia, tipuri de neuropatie diabetica, preventie si riscuri

Neuropatia diabetica sau distructia nervoasa este una dintre cele mai grave complicatii ale diabetului, care se manifesta prin leziuni ale nervilor. Diabetul poate afecta un singur nerv sau o intreaga retea de nervi, in moduri diferite. De exemplu, iti poti pierde senzatiile dintr-un picior sau ai putea avea probleme cu digerarea alimentelor.

Mai mult de 60% dintre persoanele cu diabet zaharat vor dezvolta neuropatie diabetica la un moment dat. Probabil stii deja ca, daca ai fost diagnosticat(a) cu diabet, cheia lipsei complicatiilor este sa ai grija la ce si cum mananci, sa faci miscare zilnic, sa urmezi tratamentul dat de medic si sa iti iei glicemia permanent.

Mentinerea glicemiei in parmetrii normali poate parea o sarcina destul de dificila, dar adu-ti aminte: controlul ei te fereste de complicatii, mai ales atat de grave precum neuropatia diabetica. Hiperglicemia distruge terminatiile nervoase, iar leziunile nervilor pot fi atat reversibile (atunci cand corectia hiperglicemiei duce la disparitia simptomelor), cat si ireversibile.

Cu cat ai avut mai mult timp diabet zaharat si o hiperglicemie scapata de sub control, cu atat este mai probabil sa dezvolti leziuni ale terminatiilor nervilor. Cangrena si amputarea membrelor este printre cele mai amenintatoare efecte ale acestei complicatii, asa ca ai toate motivele sa afli cum sa te protejezi si sa respecti cu strictete masurile de siguranta.

Tine minte, un obicei sanatos este greu de creat, dar usor de abandonat: s-a dovedit ca iti poti crea un obicei in minim 20 de zile de repetare a unui gest, dar il poti pierde in doar 2 zile in care nu il mai faci. Asadar, nu sari nici o zi din ritualul de ingrijire, indiferent de imprejurari.

Ce este neuropatia?

Neuropatia este o complicatie cauzata de deteriorarea nervilor periferici ai sistemului nervos, care poate aparea la orice persoana, nu numai la cele cu diabet zaharat. Mai este cunoscuta ca neuropatie periferica sau distructie nervoasa.

Nervii periferici acopera intreaga suprafata a corpului, de la creier pana in picioare, avand „baza logistica” in maduva spinarii. Acestia functioneaza ca un releu care preia impulsurile nervoase si informatiile senzoriale din organism, pentru a le trimite in maduva spinarii, de unde sunt apoi trimise catre la creier. Nervii periferici raspund, de asemenea, de circulatia la nivel muscular, dar si de alte functii ale organelor interne.

Simptomele tipice de neuropatie includ senzatii neobisnuite sau anormale la nivelul extremitatilor, care apar de obicei la nivelul picioarelor. Dar pentru ca exista mai multe tipuri de nervi periferici, cu functii specializate, o serie de organe sau functii pot fi afectate de neuropatie. De exemplu, nervii periferici controleaza sistemul nervos autonom, care este responsabil pentru functiile involuntare, inclusiv:

• Presiunea sangelui
• Respiratia
• Contractia musculaturii netede din anumite organe precum inima sau vezica urinara
• Digestia
• Functiile sexuale

Neuropatia poate aparea din cauze diverse: tulburari metabolice, infectii, tumori maligne, inflamatie, deficiente de vitamine, exces de toxine, mosteniri genetice etc. Scopul evaluarii clinice este de a identifica cauza principala a neuropatiei periferice. O cauza foarte frecventa a neuropatiei este diabetul, de aceea afectiunea specifica se numeste neuropatie diabetica.

Tratamentul neuropatiei implica diagnosticarea si tratarea bolii subiacente, tulburarii sau starii. Anumite probleme pot fi tratate cu succes si vindecate, in timp ce altele ar putea necesita un tratament mai intensiv.

Complicatiile netratate ale neuropatiei pot fi grave si includ pierderea permanenta a functiei nervoase, distrugerea masei musculare, paralizia, infectii grave si cangrena. Mergi urgent la doctor daca ai simptome de neuropatie precum schimbari in perceptia senzatiilor, dificultati la miscare sau orice alte simptome inexplicabile sau persistente. Diagnosticul prompt si tratamentul neuropatiei, respectiv al cauzei care sta la baza ei reduc riscul de leziuni permanente ale nervilor permanente si al complicatiilor grave.

Unele complicatii ale neuropatie pot pune viata in pericol. Suna de urgenta la 112 daca ai dureri in piept, dificultati de respiratie si instruieste-i sa faca acelasi lucru pe cei cu care locuiesti.

Care sunt cauzele neuropatiei?

Neuropatia este cauzata de leziuni ale sistemului nervos periferic. Leziunile nervilor pot aparea dintr-o varietate de cauze: tulburari metabolice, infectii, tumori maligne, inflamatii, deficiente de vitamine, acumulari de toxine sau afectiuni ereditare.

O cauza comuna a neuropatiei este diabetul. Diabetul necontrolat cauzeaza un nivel ridicat de zahar din sange, care afecteaza terminatiile nervoase si, in timp, chiar nervii mari. Neuropatia poate fi, de asemenea, cauzate de o presiune pe termen lung pe un nerv sau de comprimarea acestuia.

Care sunt factorii de risc pentru neuropatie?

O serie de factori cresc riscul leziunilor la nivelul nervilor. Factorii de risc includ:
• Alcoolismul
• Anumite medicamente, inclusiv chimioterapia
• Conditii degenerative nervoase cronice (scleroza multipla)
• Expunerea la anumite toxine, cum ar fi insecticide, plumb, mercur, adezivi, solventi si arsenic
• Presiune pe termen lung pe un nerv, cum ar fi o anumita pozitie, o procedura chirurgicala sau sindromul de tunel carpian
• Traume ale nervilor
• Slaba circulatie
• Deficit de vitamina B12 si vitamina E
• Anumite boli, cum ar fi diabet, cancer, lupus, boala Charcot-Marie-Tooth, artrita reumatoida, hepatita, vasculita, hipotiroidism si HIV / SIDA

In cazul diabetului, leziunile nervilor poate avea loc oriunde in corp. Exista patru tipuri diferite de neuropatie, in functie de locul in care apar leziunile nervoase. Daca vei tine minte care sunt simptomele fiecarui tip de neuropatie, vei sti cand este cazul sa mergi la medic, pentru a remedia in timp util problemele.

Cele patru tipuri de neuropatie

1. Neuropatie periferica

Neuropatia periferica este cel mai comun tip de neuropatie diabetica. Aceasta afecteaza extremele corpului, picoarele si bratele. Cele mai frecvente simptome sunt amorteala, durerea sau furnicaturile la nivelul extremitatilor inferioare. Dar neuropatia periferica poate aparea, de asemenea, la nivelul mainilor.

Cand neuropatia periferica iti afecteaza picioarele, se poate sa simti ca le coordonezi mai greu, sau ca iti e dificila mentinerea echilibrului ori mersul pe jos. De asemenea, lipsa senzatiilor in picioare poate duce la leziuni pe care sa le remarci mai greu. Neuropatia in picioare este deosebit de periculoasa daca nu observi la timp chiar si o batatura.
Este important sa iti verifici picioarele zi de zi, ca se vezi daca nu ai taieturi sau rani. Leziunile nervilor si circulatia slaba pot intarzia vindecarea, ducand la infectii periculoase. Lasata netratata, o infectie se poate raspandi, ajungandu-se pana la pierderea unui picior sau a unei parti a piciorului. Cu adevarat pantofii buni iti pot salva picioarele!

2. Neuropatie vegetativa

Acest tip de neuropatie afecteaza nervii de care depind anumite organe sau functii ale organismului: inima si vasele de sange, sistemul digestiv, tractul urinar, organele sexuale, glandele sudoripare si ochii. Iata care sunt simptomele:
• Sistemul cardiovascular: senzatie de ameteala, de intunecare a privirii si chiar lesin cand te ridici brusc in picioare dupa ce ai stat jos.
• Sistemul digestiv: dificultati la inghitire, greata, varsaturi, balonare, constipatie si episoade de diaree severa.
• Organele sexuale: lipsa apetitului sexual, lipsa excitatiei sau erectiei.
• Glandele sudoripare si nervii care reglementeaza temperatura corpului: transpiratie mai multa decat in mod normal, mai ales atunci cand dormi sau mananci.
• Tractul urinar: dificultati in controlul urinarii sau nevoia de a merge mai des la baie.
• Ochii: probleme cu vederea in intuneric si dificultatea de a conduce pe timp de noapte.

Mai rau, neuropatia vegetativa iti poate afecta capacitatea de a observa la timp semnalele de avertizare ale hipoglicemiei. In acest caz, devine chiar mai important sa iti controlezi regulat glicemia.

3. Neuropatia proximala (amiotrofia diabetica)

Neuropatia proximala se caracterizeaza prin durere si deficit motor in picioare. Ii poti simti efectele dureroase in coapse, solduri si fund si o senzatie de pierdere a puterii in picioare. Evolutia este acuta sau subacuta, cu simptome dureroase severe. Tabloul clinic ridica dificultati de diagnosticare specifica, dar odata diagnosticata neuropatia proximala, tratamentul poate fi eficient, desi recuperarea e lenta.
 
4. Neuropatia focala

Dupa cum sugereaza si numele sau, neuropatie focala afecteaza nervii dintr-o singura zona. Neuropatia focala este frecvent o cauza a problemelor cu stomacul, ochii, muschii faciali, urechile, pelvisul si partea de jos a spatelui, pieptul, coapsele, picioarele. De obicei apare brusc, respectiv imprevizibil, dar se poate vindeca fara a provoca efecte de durata.

In mod special neuropatia focala poate provoca probleme de vedere: vedere dubla, durere in spatele ochilor, dar si un tip de paralizie faciala numit paralizie Bell. Se poate sa simti de asemnea dureri in fluierul piciorului, in osul acestuia, sau in maini ori la incheietura mainii, unde comprimarea unui nerv duce la afectiunea cunoscuta drept sindrom de tunel carpian.


Surse: Asociatia Americana de Diabet (diabetes.org), healthgrades.com, cdt-babes.ro, bmj.ro. Foto: Shutterstock

Inapoi la categorie

Citeste si
Complicatiile privind sanatatea ochilor in diabet
Probleme ale pielii legate de diabet
Retinopatia diabetica: riscuri, cauze si tratamente
Piciorul diabetic: cum il recunosti si cum se previne?